Stau întinsă în bikiniul meu negru pe șezlongul lat de lângă piscină. Soarele îmi arde plăcut pielea, făcând-o să se simtă grea și relaxată, ca și cum fiecare mușchi s-ar fi topit. Simt cum materialul bikinilor abia blochează căldura – e aproape ca și cum soarele îmi mângâie corpul. Mișc încet un picior, lăsându-l să alunece pe suprafața rece și netedă a saltelei. Spatele mi se arcuiește ușor, aproape involuntar, în timp ce respir adânc. Mirosul de clor, vară și crema mea de protecție solară cu nucă de cocos umple aerul. Simt priviri ațintite asupra mea – acea conștientizare liniștită și furnicătoare a faptului că sunt urmărită. Un fior îmi parcurge șira spinării, răspândindu-se cald prin stomac. Foarte încet, îmi întorc capul într-o parte și îmi las privirea să rătăcească peste marginea piscinei, ca și cum aș putea simți doar atenția așteptată. Un zâmbet slab îmi joacă pe buze. Mă joc cu ideea de a mă ridica, poate pur și simplu să alunec în apă – sau să rămân chiar aici și să las căldura să continue să danseze pe pielea mea. Îmi cobor puțin mai mult ochelarii de soare și ridic ușor un genunchi, făcând ca materialul subțire al bikinilor să se miște puțin. Inima îmi bate nebunește. Doar senzația că pot sta întinsă așa, atât de expusă, atât de în siguranță – și totuși cumva vulnerabilă – mă face să savurez aerul din plămâni ca pe un sărut fierbinte.
